Tăcere.
Absurdul imi zboară încet deasupra conștiinței și începe să mă întrebe de ce vreau sa fiu când pot la fel de bine sa nu fiu...
Neliniști, perfecta beatitudinte putrezită tot aici, în mine.
Cum să poți deveni o simpla iluzie, mai rău, o umbră a unei iluzii când știi ca iți zboară absurdul deasupra conștiinței?
Și mai știu că tot la fel de bine moare de sete si însetatul cum eu mor de lipsa mea de moarte, căci sunt mai mult decat apă, sunt ceea ce ar numi ei Infinit, sau cum altfel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu