azi mereu

Se întâmplă foarte des, observ, nu numai la mine, sentimentul de naufragiu, de lipsă a unei părţi vitale a raţiunii, a sentimentului, a vieţii în sine...
Mă gândesc de multe ori că lucrurile nu trebuie să se întâmple aşa deloc, cî asta nu e viaţa mea, ăsta nu e locul meu, în niciun caz. Să fie, oare, adevărat? Dar cine să cunoască acest sens al adevărului? Poate divinul? Divinul dat, absolut? Dar unde e el?
Migrene, stări de oboseală acută, somnolenţă, lacrimi, tristeţe, rutină, asta să ne fie mereu dăruit de divinitate? Ce greu e să te trezeşti în fiecare zi astăzi! Surprinzător să ai condiţia de OM, cumva subjugat acelui divin (in)existent...

Intotdeauna mi-a fost greu sa ma exprim in cuvinte desi ele au fost si sunt singura cale prin care simteam si inca simt ca ma pot exprima cu adevarat. Pare absurd, dar cuvintele imi fac rau, imi sunt cel mai mare dusman. Doar pentru ca nu am invatat niciodata sa le fluidizez, sa jonglez cu ele, ci doar le-am abstractizat la infinit, am facut din cuvinte niste supra-cuvinte, de o esenta incredibil de tare si perfect agregata, ceva ce nu poate fi fluidizat, rupt, faramitat niciodata...

Tăcerea de azi

Tăcere.

Absurdul imi zboară încet deasupra conștiinței și începe să mă întrebe de ce vreau sa fiu când pot la fel de bine sa nu fiu...

Neliniști, perfecta beatitudinte putrezită tot aici, în mine.

Cum să poți deveni o simpla iluzie, mai rău, o umbră a unei iluzii când știi ca iți zboară absurdul deasupra conștiinței?

Și mai știu că tot la fel de bine moare de sete si însetatul cum eu mor de lipsa mea de moarte, căci sunt mai mult decat apă, sunt ceea ce ar numi ei Infinit, sau cum altfel?

Caderea

Odata zaceam in mijlocul cerului.
Eram in Cosmos, in miez de Alpha,
Miscam cu privirea doar timpul
si... spaima era cea mai mare
cand planetele-mi cadeau pe ganduri.
...Cerneam doar praf, deja zdrobit,
si ceream sa nu mai zac, sa fug, sa plec,
Sa nu mai fiu deloc.

Iarna cu dinti albastrui

Primaveri rupte in zeci de mii de parti. Strigate amare dinauntrul eului, dinauntrul eului nostru comun. Adormirea Creatiei, adormirea ratiunii este inca intr-un proces direct cu Iluminarea aceluias EU comun. Fiori ai umbrei pe care mi-au calcat ingerii rupti de cer si de pamant. Fiecare TU si fiecare EU suntem Unul pentru a fi cu Totul. Nu intelegeam de ce se da lupta asta continua, fara sens. Acum cred ca stiu ca exista Viata din cauza Eului nostru comun. Dar exista si moarte?

night bells

blue night bells